Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Bootstrap Image Preview
Bootstrap Image Preview

Campion Tour este agenţie de turism organizatoare, însă operează și activitate de intermediere. A fost înființată în anul 2015 și în prezent are în spate o echipă tânără, dinamică și cu o vastă experiență în domeniu.

Am început activitatea cu mult entuziasm și chiar dacă începuturile au fost grele și nesigure, nu am cedat și ne-am lăsat în continuare ghidați de entuziasm și perseverență pentru îndeplinirea visului nostru: de a dezvolta un brand local în turism apreciat pentru calitatea serviciilor și pentru seriozitate.

Așa am reușit ca în cei 8 ani de existență de până acum, să asigurăm călătorii reușite pentru peste 15.000 de turiști din Suceava, Botoșani și zonele limitrofe. Rata de mulțumire a clienților ce ne-au trecut pragul este de peste 97%, ceea ce arată aprecierea turiștilor pentru ofertele noastre speciale, dar și pentru serviciile noastre de consultanță și suport. Am devenit, în scurt timp, una dintre cele mai apreciate agenții de turism din zonă. În Social Media suntem, de altfel, cea mai populară agenție de turism din regiunea Suceava – Botoșani.

Ambiția de a progresa și de a ne dezvolta ca profesioniști ne-a făcut să străbatem diferite destinații turistice an de an pentru a ne informa la fața locului și pentru a putea ulterior să oferim doar informații verificate personal. Faptul că anual petrecem minim 3-4 săptămâni în zeci de camere de hotel, ne ajută să recomandăm doar hoteluri pe care le-am testat personal. Nu facem experimente pe banii și timpul turiștilor noștri, iar asta o vedem că o formă de respect pentru meserie și pentru cei care aleg să ne calce pragul!

Acum suntem în faza în care credem că putem și ne dorim să sprijinim și alți antreprenori, cu sau fără experiență în domeniu, să-și deschidă propria agenție de turism, sub umbrela Campion Tour. Suntem dispuși să punem la bătaie toată expertiza noastră acumulată în ultimii 8 ani de muncă asiduă pentru ca tu să poți deschide și manageria o agenție de turism, fără bătăi de cap și cu costuri minime. Credem cu tărie că franciza este o șansă pentru afacerile mici care vor să evolueze. Credem, de asemenea, în forța și vitalitatea pe care o au antreprenorii la început de drum, de aceea ne dorim să facem echipă în dezvoltarea acestei companii.

Dacă vrei să intri alături de noi în această poveste, citește mai jos să te convingi că ești pe cale să iei o decizie buna!

Bootstrap Image Preview

"De ce sa aleg o franciză CAMPION TOUR și nu una aparținând unui brand mare la nivel național?"

Probabil că și tu îți pui această întrebare. Prin urmare, iată mai jos câteva motive pentru care credem că a dezvolta o agenție de turism într-o franciză Campion Tour este o rețetă avantajoasă:

· Nu eşti limitat să vinzi doar produsele turistice ale unui singur touroperator. Fiind o agenţie preponderent revanzatoare/intermediară avem contracte de colaborare cu majoritatea touroperatorilor din România, dar şi din străinătate, ceea ce ne facilitează deţinerea unei palete extrem de largi de produse şi servicii turistice. Aşadar, poţi să vinzi ce produse vrei, de la ce touroperatori mari vrei.

· Flexibilitate mai mare - Nu suntem o corporaţie. Suntem o afacere antreprenorială şi ştim "cu ce se mănâncă" fiecare activitate specifică unei afaceri la început de drum. Suntem totodată gata să o sprijinim. Înţelegem marketing-ul şi investim timp şi bani pentru a-l face profesionist şi la nivel local (ceea ce îi interesează de fapt şi pe francizaţi).

· Impunem condiţii de francizare mai omeneşti şi mai uşor de îndeplinit decât o franciză mare/naţională.

· Nu vizăm să deschidem o unitate francizată în oraşe foarte mari aşa cum caută reţelele mari naţionale. Cu noi poţi deschide şi în oraşe mai mici, dacă populaţia este totuşi de peste 25.000 locuitori.

· Prin afilierea cu noi te afiliezi de fapt cu peste 30 branduri puternice la nivel naţional (inclusiv cu reţelele mari francizoare la care, poate, te-ai gândit până acum) şi peste 20 branduri puternice internaţional. Deci, de ce să îţi limitezi oportunităţile de vânzări şi acţiunile, dacă oricum poţi avea acces direct la orice furnizor naţional/internaţional?

· Nu eşti limitat să ai acces doar la programele de training şi dezvoltare (inclusiv infotripuri) aparţinând unei singure reţele naţionale. Cu noi ai posibilitatea să participi la TOATE programele de formare (conferinţe, workshop-uri, infotripuri), indiferent de ce touroperator mare le organizează.

· Beneficiezi de o colaborare mult mai personalizată, dar mai ales PERSONALĂ!

Bootstrap Image Preview

Ce beneficii ai dacă alegi franciza CAMPION TOUR? Iată mai jos, pe scurt, conţinutul pachetului nostru de franciză:

1. Utilizarea mărcii CAMPION TOUR – înregistrată la OSIM.

2. Know-how (îndrumare pas cu pas, până la cele mai mici detalii) pentru:

a. Deschiderea societăţii comerciale;

b. Găsirea spaţiului optim de desfăşurare a activităţii şi consultanță juridică pentru achiziţie/închiriere;

c. Autorizare/licenţiere agenţie de turism;

d. Amenajare interioară;

e. Angajare;

f. Operaţionalizarea rapidă a activităţii prin instalare soft gestiune internă, semnare contracte cu touroperatori, pregătire documente interne (contract-cadru, anexe, bon de comandă, informare precontractuală etc);

g. Organizarea activităţii interne prin fluxuri interne de documente;

3. Servicii contabile în mod centralizat (contabilitatea şi evidența financiară va fi ţinută centralizat, în mod extern la firma noastră colaboratoare).

4. Soluţii software la cheie: Website – similar/asemănător cu www.campiontour.ro, soft email, soft newsletter, soft gestiune internă (pentru emitere automată contract, facturi, chitanţe, bonuri de comandă etc).

5. CTG (Campion Training Guide) - Manualul de proceduri pentru toate operaţiunile din cadrul agenţiei de turism: sisteme de rezervări, emitere documente, ofertare, utilizarea ETRIP, promovare agenţie etc;

6. CTG (Campion Training Guide) - Manualul de vânzări al agenţiei – peste 25 tehnici de vânzări specifice activităţii dintr-o agenţie de turism; totul particularizat la activitatea agenţiei noastre.

7. Schema completă de angajare şi instruire a agenţiei noastre: anunţuri de angajare, contract individual de muncă, fişa postului pentru diferite poziţii, schema de evaluare a angajaţilor cu indicatori + teste de evaluare periodică.

8. Training personalizat timp de până la 2 luni la sediul agenţiei noastre pentru familiarizarea cu activitatea specifică şi cu modul nostru de lucru.

9. O lună după deschiderea agenţiei lucrăm împreună la sediul tău;

10. Marketing centralizat (campanii organice şi plătite pentru promovarea brandului Campion Tour şi, implicit, a sediului tău);

11. Francizatul este cuprins într-un program de promovare desfăşurat în mod constant de noi: participări la târguri, participări în infotrip-uri, marketing online (site, blog, facebook, afilieri, newslettere etc.), promovare TV/radio, concursuri şi promoţii, campanii presă şi PR, evenimente etc.;

12. Acces la training-uri / workshop-uri periodice ce îţi vor permite să te dezvolţi ca manager în turism;

13. Prin aplicarea sistemelor globale de negocieri în reţea a cumpărărilor pentru nevoile firmei (internet, telefonie, pază, poștă şi curierat, etc.) francizatul beneficiază de reducerea costurilor generale de funcţionare ale firmei;

14. Suport de specialitate 24/7 din partea echipei noastre;

15. Întâlniri lunare pentru a evalua cum merge activitatea şi ce mai putem face pentru a o îmbunătăţi;

16. Garanţia exclusivităţii pentru oraşul în care rezidă francizatul – respectăm etica concurenţială şi, prin urmare, garantăm că nu vom deschide nicio altă franciză în zona (oraşul) în care îşi desfăşoară activitatea francizatul.

17. Asistență juridică permanentă.

Bootstrap Image Preview

Pasul 1. În primul rând, trebuie să vezi dacă eşti asemănător profilului pe care noi îl căutam: cu experienţă în turism sau chiar la început de drum (fără experiență), dar cu dorinţa de reuşită, care să înţeleagă şi să-şi însuşească valorile şi viziunea Campion Tour. În plus, trebuie să fii dispus să FII PREZENT 100% ÎN BUSINESS, măcar în primul an de activitate!

Pasul 2. Să ne trimiţi intenţia ta de a prelua franciza printr-un email la info@campiontour.ro, însoţită de un CV.

Pasul 3. Dacă există „chimie” între noi, urmează să avem o primă întâlnire fizică sau online pentru a discuta mai multe detalii. Urmare a acestei discuţii preliminare vom semna un NDA (Non-Disclosure Agreement), adică un contract prin care ambele părţi se obliga să păstreze (cu sfinţenie) în secret toate discuţiile purtate, indiferent de rezultatul negocierilor. Adică, atât noi în calitate de francizor, cât şi tu în calitate de viitor/potenţial francizat, trebuie să respectăm această clauză de confidenţialitate şi non-concurență şi să ne obligăm reciproc să nu folosim informaţii într-un mod care ar dezavantaja cealaltă parte. Francizatul se angajează să nu divulge nici o informaţie care ar putea dăuna imaginii sau bunei derulări a relaţiilor dintre părţi. În acelaşi timp, francizorul are obligaţia de a nu căuta alt partener în aceeaşi zonă, fără acordul actualului partener.

Pasul 4. Dacă în urma discuţiilor purtate, cădem la o ințelegere reciproc avantajoasă, vom trece la pasul următor ce coincide cu respectarea condiţiilor de natură tehnică: găsirea unui spaţiu bine amplasat, cu vad bun şi care să aibă un minim de 20mp, plus îndeplinirea condiţiilor de licenţiere a viitoarei agenţii de turism.

Pasul 5. Dacă îndeplinim condiţiile tehnice, putem semna contractul propriu-zis de franciză şi dăm drumul la treabă (licenţiere, amenajare spaţiu, angajare dacă este cazul, promovare etc).

Bootstrap Image Preview

Taxa de intrare în franciza: 2.000 EURO, plătibil o singură dată la semnarea contractului de franciza.

Redevenţa anuală: 0 în primul an de activitate, 0,3% din volum vânzări începând cu anul 2.

Investiţia iniţială estimată pentru implementarea francizei: între 8.000 de euro şi 10.000 de euro, pentru agenţii nou- înfiinţate (amenajare sediu, dotare sediu, echipamente, decorare interior şi exterior etc).

Durata estimată pentru implementarea francizei: De la momentul luării deciziei de implementare de către francizat, perioada este de circa 3 luni.

VREI SA ITI CREEZI SINGUR PROPRIA AGENTIE DE TURISM? ITI OFERIM TOT KNOW-HOW-UL NECESAR SI ITI CREEZI PROPRIA AGENTIE DE TURISM, FARA SISTEM DE FRANCIZA. PARTICIPA LA CURSUL PENTRU DESCHIDEREA SI GESTIONAREA PROPRIEI AGENTII DE TURISM! TE INVATAM DE LA A LA Z TOT CE TREBUIE SA STII SI SA FACI CA SA PERFORMEZI IN DOMENIU. Detalii aici: https://curs.campiontour.ro/

Bootstrap Image Preview

Contacteaza-ne!